Timpul necesar pentru a trece de la idee la finanțare efectivă poate fi un factor decisiv în accesarea de fonduri europene. În condițiile în care ciclurile de finanțare sunt limitate, iar ghidurile solicitantului impun termene stricte, lipsa unei planificări precise poate conduce la pierderea oportunității. Acest articol îți oferă o imagine clară, pas cu pas, asupra procesului, astfel încât să poți planifica realist și să știi în cât timp poți obține fonduri europene.
Fondurile UE se accesează în etape succesive, cu termene variabile:

Primul pas în accesarea fondurilor europene este identificarea liniei de finanțare care corespunde obiectivelor tale. În funcție de claritatea viziunii tale, procesul poate fi scurt sau mai lung. Durata acestei etape depinde și de disponibilitatea informațiilor și a finanțărilor efective. Dacă îți cunoști foarte bine direcția, în doar o lună poți avea în față oportunitatea perfectă. Dar dacă încă explorezi idei, vei avea nevoie de timp pentru a te documenta, pentru a analiza toate posibilitățile și a te asigura că drumul ales te va duce acolo unde îți dorești. De asemenea, monitorizarea constantă a site-urilor oficiale și a platformelor dedicate poate reduce semnificativ perioada de căutare.
Este importantă analiza atentă a ghidului solicitantului și a criteriilor de eligibilitate, pentru a evita pierderea timpului cu programe nepotrivite. În funcție de complexitatea proiectului, pregătirea documentației pentru fonduri europene poate dura între o lună și trei luni. Nu este doar o colecție de documente, ci fundația pe care se va sprijini întreaga ta inițiativă. Specialiștii recomandă începerea acestui proces cu cel puțin 3 luni și jumatate înainte de deschiderea apelului, pentru o cerere de finanțare puternică. Acest timp permite rafinarea fiecărui detaliu. Alocă-ți răgaz pentru a răspunde cu încredere la întrebarea: „De ce ar trebui finanțat acest proiect?”.
După depunere, proiectul intră într-un proces de evaluare administrativă, tehnică și financiară. Durata poate varia considerabil, de la trei luni pentru programele cu flux rapid, până la un an și mai mult pentru proiectele complexe. Este o perioadă în care solicitantul trebuie să fie pregătit să răspundă rapid la eventuale cereri de clarificare. În cazul în care intr-o sesiune de primiri de propuneri pentru fonduri europene sunt depuse foarte multe propuneri, autoritățile pot decide să prelungească perioada de evaluare. Este o etapă în care poți continua să-ți pregătești terenul: să creezi parteneriate, să aduni resurse suplimentare, să comunici cu comunitatea ta.
Odată aprobat, proiectul intră în etapa de semnare a contractului de finanțare. Procedurile administrative și eventualele verificări suplimentare, inclusiv eventuale vizite la locație, pot dura între o lună și două luni. În unele programe, acest pas este accelerat, în special în cazul proiectelor cu impact social urgent.
În funcție de program și de condițiile contractuale, puteți beneficia de un avans sau prefinanțare. Atenție însă, nu mereu se aplică această opțiune. După semnarea contractului, urmează transmiterea primei tranșe de prefinanțare. Transferul poate avea loc într-o lună, dar uneori durează până la trei luni. În anumite cazuri, prima plată se face doar după furnizarea unor garanții sau atingerea unui anumit stadiu de implementare.

O serie de aspecte pot afecta calendarul:
Un proiect cu mai multe activități, parteneri internaționali sau tehnologii inovatoare necesită mai mult timp pentru pregătire, evaluare și raportare. Proiectele complexe necesită mai multe verificări, dar și oferă șansa unor rezultate spectaculoase.
Există o varietate mare de tipologii. Vă puteți aștepta de la 1 lună la, cel mai des, câteva luni, până la 1 an și chiar mai mult în cazuri excepționale.
Calendarul propus de autoritățile finanțatoare poate să fie bine stabilit în timp, frecvent în cazul programele gestionate la nivel european. Totodată poate fi modificat de mai multe ori când intervin evenimente neașteptate.
Atenție la ferestrele scurte de depunere, de 2, 3 sau 4 săptămâni. În lipsa sincronizării, potențialul beneficiar poate aștepta chiar și un an până la următorul apel eligibil.
Dacă solicitantul depune contestații sau primește solicitări de clarificare, procesul poate fi amânat cu câteva săptămâni sau chiar luni.
Totuși, există și alte tipuri de programe cu fonduri europene cu moduri de funcționare diferite din perspectiva timpului.
Programele destinate microîntreprinderilor sau ONG-urilor pot avea o evaluare mai rapidă, mai ales dacă bugetul este redus și activitățile sunt clar definite.
Unele linii de finanțare folosesc proceduri simplificate, cu mai puține documente și evaluare mai scurtă, ceea ce poate reduce considerabil timpul total.
Din ce în ce mai rare, aceste scheme acordă fondurile în ordinea depunerii cererilor eligibile, astfel încât viteza pregătirii și depunerii documentației devine esențială.
În aceste cazuri proiectele cu un punctaj estimat de peste un anumit prag sunt primite și evaluate primele. Se creează astfel mai multe ferestre de oportunitate fiind favorizate proiectele foarte promițătoare.
Vezi o serie de pași pe care îi poți urma.
Începerea pregătirii documentației înainte de lansarea apelului permite depunerea imediată și crește șansele de a fi printre primele proiecte evaluate. Vezi detalii despre procesul de pregătire pentru solicitarea de finanțare din fonduri europene.
Un consultant cu experiență în fonduri europene poate anticipa problemele, poate evita erorile și poate accelera procesul de pregătire.
Cei care urmăresc constant noutățile sunt primii care află despre oportunități. Și, de cele mai multe ori, primii care reușesc.
La ILIGRA poți configura un abonament potrivit obiectivelor tale direct în Calculatorul de preț consultanță.
Dacă proiectul tău este important să înceapă la un anumit moment clar în timp și acesta nu se suprapune cu calendarul finanțatorului, cântărește bine dacă este cazul să aplici sau nu.
În orice caz, dacăn aplici, nu începe proiectul înainte de a primi contractul de finanțare semnat! Altfel riști să nu mai poți deconta nicio cheltuială. Verifică cu atenție condițiile și excepțiile!
Un proiect obișnuit, de la idee până la semnarea contractului, poate dura între 6 și 18 luni. Este esențială răbdarea și adoptarea unei strategii pe termen lung. Planificarea realistă, pregătirea din timp și adaptabilitatea la cerințele finanțatorului sunt cheia pentru succes în accesarea fondurilor europene.
În contextul economic actual, în care accesul la resurse este tot mai competitiv, timpul joacă un rol unic în succesul obținerii de fonduri europene. Întârzierile în pregătire sau lipsa unei strategii bine puse la punct pot face diferența dintre un proiect finanțat și unul respins. De aceea, planificarea atentă și acțiunea rapidă devin elemente esențiale pentru oricine dorește să profite de aceste oportunități.
Știai că te poți implică din timp chiar și când linia de finanțare nu este publicată?
Participă la procedurile de consultare publică a documentelor oficiale și ai șansa să înțelegi din timp toate oportunitățile. Sau colaborează cu o firmă de consultanță fonduri europene pe termen lung.
“Vă mulțumesc, la fel și din partea mea. Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult în colaborarea noastră a fost faptul că experiența de antreprenor s-a făcut cu adevărat remarcată. Aveți un mod puternic și concis de a vă exprima, atingând exact punctele asupra cărora echipa trebuie să reflecteze (chiar și acelea la care poate nu ne-am fi gândit). :) Vă respect profund opiniile și sper din tot sufletul să avem ocazia să colaborăm din nou.”
“Dorim să vă informăm că astăzi am avut o întâlnire online cu Consiliul Cultural Norvegian pentru a afla mai multe despre situație [n.r. privind cererea de finanțare]. Ar trebui să fiți mândri să aflați că aplicația dumneavoastră se numără printre cele doar 13 care au fost aprobate cu succes dintr-un total de 80 de solicitări!”
“Încă o veste bună pe ziua de azi: ) După 1 an și jumătate de așteptare, cea mai lungă ever, dar a meritat :) Mulțumim încă o dată pentru ajutor. Știți cumva care sunt pașii pe mai departe pentru semnarea contractului/startului proiectului?”
“Am vești bune: ) am câștigat finanțarea. A fost o muncă faină de echipă și mă bucur că am putut colabora pentru scrierea acestei finanțări. Voi ați văzut mai mult interacțiunea cu mine, dar am avut mulți colegi în spate care ne-au ajutat câte un pic cu informații, scris, toate actele de la dosar, scan, depunere propriu-zisă. Azi celebrăm: ) Mâine începem să lucrăm.”
“Chiar dacă lucrăm de la distanță, și noi am tot lucrat așa, vrem să îți mulțumim sincer că ești alături de noi și ne oferi sprijinul tău. Este remarcabil cât de repede te-ai mobilizat și cât de mult ne-ai ajutat să lansăm, în acest context [n.r. debutul pandemiei covid‑19], un program complet nou pentru noi.”
“Una dintre persoanele care au răspuns la chestionar m-a sunat special să-mi spună că a fost realizat foarte inteligent și că își dorește să discutăm despre un contract pentru soluții de leadership. Peste așteptări, ca întotdeauna.”
“Obiectivele proiectului au fost atinse și am fost foarte mulțumiți de rezultatele obținute și de modul eficient și constructiv în care s-au desfășurat acțiunile și a decurs colaborarea.”
“Vă mulțumesc în numele echipei pentru suportul oferit și îndrumările transmise pe parcursul depunerii și pregătirii documentației. Am avut un sprijin constant de la voi și o implicare care a contat foarte mult, fiind primul proiect pe care îl depunem. Cu emoții am depășit fiecare etapă și sperăm ca acesta să fie doar începutul unei colaborări.”
Nu ai nimic în coșul tău încă
Subtotal
€0,00 EUR