Unul dintre cele mai importante instrumente de sprijin financiar puse la dispoziția statelor membre ale Uniunii Europene pentru dezvoltarea durabilă sunt mai multe Fonduri Europene Structurale și de Investiții (FESI). În România, aceste fonduri, în bună parte nerambursabile, au jucat un rol important în modernizarea infrastructurii, dezvoltarea mediului de afaceri și reducerea diverselor diferențe sociale și economice dintre regiuni. Simplu spus, FESI înseamnă resurse financiare destinate să creeze oportunități, să rezolve probleme și să aducă beneficii directe cetățenilor.
FESI reprezintă un pachet integrat de cinci instrumente financiare, fonduri, gestionate de Comisia Europeană și statele membre în comun. Acestea fonduri europene structurale și de investiții au fost create cu scopul de a sprijini dezvoltarea economică, socială și teritorială. Fondurile sunt alocate pe perioade de programare (de obicei, 7 ani) și sunt distribuite în funcție de nevoile specifice ale fiecărei regiuni. Obiectivul principal al FESI este reducerea disparităților între statele și regiunile UE, asigurând o creștere echilibrată și sustenabilă și un standard de viață cât mai ridicat posibil în toate zonele uniunii. Află mai multe despre ce sunt aceste fonduri europene structurale și de investiții în contextul ciclului financiar multianual.
Fiecare fond are un rol specific și țintește domenii clare de dezvoltare, contribuind astfel la o strategie globală, dar cu acțiuni bine definite la nivel local. Această arhitectură permite o alocare eficientă a resurselor către cele mai presante nevoi ale fiecărei regiuni. Nu este vorba despre o singură sursă de finanțare, ci despre un set de instrumente complementare, concepute să lucreze împreună pentru a genera un impact maxim.
| Fond | Obiectiv Principal | Domenii de Intervenție | Beneficiari Tipici |
|---|---|---|---|
| FEDR | Reducerea decalajelor între regiuni | Infrastructură, inovație, digitalizare, mediu | Autorități locale, IMM-uri, centre de cercetare |
| FSE+ | Îmbunătățirea capitalului uman | Educație, formare profesională, incluziune socială | ONG-uri, instituții de învățământ, autorități publice |
| Fondul de Coeziune | Sprijinirea statelor cu PIB < 90% din media UE | Mediu, transport, energie | Autorități naționale, companii de utilități |
| FEADR | Dezvoltarea rurală | Agricultură, silvicultură, turism rural | Fermieri, asociații agricole, cooperative |
| FEAMPA | Dezvoltarea sectorului pescăresc | Pescuit, acvacultură, protecția mediului marin | Pescari, cooperative, autorități locale |
Fiecare fond are obiective clare și criterii de eligibilitate specifice, ceea ce înseamnă că cei care doresc să deruleze proiecte cu finanțare din fonduri europene structurale și de investiții trebuie să înțeleagă exact care este fondul potrivit pentru proiectul lor.
Fondurile europene nu sunt accesate direct de către beneficiari, ci prin intermediul programelor operaționale (PO). Acestea sunt documente strategice, elaborate de fiecare stat membru în colaborare cu Comisia Europeană, care stabilesc prioritățile de investiții pentru o anumită perioadă. Fiecare program operațional are un buget alocat, axe prioritare și termene de depunere a proiectelor. Pentru a putea folosi finanțarea de acest tip potențialii beneficiarii trebuie să identifice programul potrivit pentru proiectul lor și să respecte procedurile specifice.

Vestea bună este că aceste fonduri sunt accesibile pentru o gamă largă de actori:
Criteriile generale de eligibilitate includ:
Pentru criteriile particulare de eligibilitate este necesar să consultați ghidurile generale și specifice pentru fiecare program operațional în parte. În general, un proiect eligibil trebuie să răspundă unei nevoi clare, să fie fezabil din punct de vedere tehnic și financiar și să se alinieze la obiectivele Programului Operațional. Procesul de selecție este unul competitiv, iar Autoritățile de Management naționale (de exemplu, Ministerele) sunt responsabile de derularea procesului de evaluare și selectare a proiectelor. Acestea asigură că fondurile sunt utilizate în conformitate cu regulile stabilite la nivel european. Mai multe detalii despre finanțare găsiți și pe site-ul Comisiei Europene.
Rolul actual al celor cinci fonduri europene structurale și de investiții nu se limitează doar la o finanțare punctuală. Investițiile realizate prin intermediul acestor fonduri au un efect multiplicator, contribuind la o transformare durabilă a economiei și societății. Impactul este vizibil în:
Este o abordare holistică care țintește nu doar la a rezolva probleme pe termen scurt, ci are obiectivul de a crea o fundație solidă pentru prosperitate pe termen lung.
FESI a demonstrat că România poate avansa semnificativ atunci când utilizează corect resursele. Totuși, lecțiile din perioadele anterioare arată că lipsa de planificare poate reduce amploarea beneficiilor. Pentru potențialii aplicanți care încă nu au suficientă experiență sau resurse interne, consultanța specializată în accesarea de fonduri europene structurale și de investiții poate fi soluția optimă.
Diversele fonduri europene structurale și de investiții sunt o invitație la schimbare și progres. Ele pot aduce infrastructură modernă, locuri de muncă și comunități mai unite. Ele nu doar sprijină prezentul, ci pun bazele unui viitor în care România și fiecare stat membru are șansa să devină mai puternic și mai competitiv în Europa.
Pentru a beneficia de fonduri europene structurale și de investiții majoritatea organizațiilor și companiilor au nevoie atât de informații bine țintite cât și de o anumită pregătire internă. O astfel de pregătire poate fi începută printr-o analiză strategică inițială ce poate indica și o mapare a oportunităților de finanțare.
“Vă mulțumesc, la fel și din partea mea. Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult în colaborarea noastră a fost faptul că experiența de antreprenor s-a făcut cu adevărat remarcată. Aveți un mod puternic și concis de a vă exprima, atingând exact punctele asupra cărora echipa trebuie să reflecteze (chiar și acelea la care poate nu ne-am fi gândit). :) Vă respect profund opiniile și sper din tot sufletul să avem ocazia să colaborăm din nou.”
“Dorim să vă informăm că astăzi am avut o întâlnire online cu Consiliul Cultural Norvegian pentru a afla mai multe despre situație [n.r. privind cererea de finanțare]. Ar trebui să fiți mândri să aflați că aplicația dumneavoastră se numără printre cele doar 13 care au fost aprobate cu succes dintr-un total de 80 de solicitări!”
“Încă o veste bună pe ziua de azi: ) După 1 an și jumătate de așteptare, cea mai lungă ever, dar a meritat :) Mulțumim încă o dată pentru ajutor. Știți cumva care sunt pașii pe mai departe pentru semnarea contractului/startului proiectului?”
“Am vești bune: ) am câștigat finanțarea. A fost o muncă faină de echipă și mă bucur că am putut colabora pentru scrierea acestei finanțări. Voi ați văzut mai mult interacțiunea cu mine, dar am avut mulți colegi în spate care ne-au ajutat câte un pic cu informații, scris, toate actele de la dosar, scan, depunere propriu-zisă. Azi celebrăm: ) Mâine începem să lucrăm.”
“Chiar dacă lucrăm de la distanță, și noi am tot lucrat așa, vrem să îți mulțumim sincer că ești alături de noi și ne oferi sprijinul tău. Este remarcabil cât de repede te-ai mobilizat și cât de mult ne-ai ajutat să lansăm, în acest context [n.r. debutul pandemiei covid‑19], un program complet nou pentru noi.”
“Una dintre persoanele care au răspuns la chestionar m-a sunat special să-mi spună că a fost realizat foarte inteligent și că își dorește să discutăm despre un contract pentru soluții de leadership. Peste așteptări, ca întotdeauna.”
“Obiectivele proiectului au fost atinse și am fost foarte mulțumiți de rezultatele obținute și de modul eficient și constructiv în care s-au desfășurat acțiunile și a decurs colaborarea.”
“Vă mulțumesc în numele echipei pentru suportul oferit și îndrumările transmise pe parcursul depunerii și pregătirii documentației. Am avut un sprijin constant de la voi și o implicare care a contat foarte mult, fiind primul proiect pe care îl depunem. Cu emoții am depășit fiecare etapă și sperăm ca acesta să fie doar începutul unei colaborări.”
Nu ai nimic în coșul tău încă
Subtotal
€0,00 EUR