Să lucrezi cu un expert fonduri europene poate fi cheia succesului în obținerea finanțării. Află la ce să fii atent pentru a-ți crește șansele de câștig!
Atât pentru cei cu istoric, cât și pentru cei care nu au mai accesat finanțări nerambursabile, procesul poate fi complicat și plin de capcane dacă nu ai parte de sprijinul potrivit. Colaborarea cu un expert fonduri europene poate face diferența între succes și eșec. Procesul este vast, implică o planificare atentă, documentație complexă și respectarea unui set strict de cerințe. Dar daca vrei cele mai bune rezultate, este esențial să știi la ce să fii atent sau atentă atunci când alegi să lucrezi cu un astfel de specialist.
Dacă ai ajuns aici, deja ți-e clar că ai nevoie de un expert care să aducă experiența și cunoștințele necesare pentru a naviga cu succes prin etapele de accesare fonduri europene. Acesta nu doar că te ajută să identifici oportunitățile potrivite, dar și să eviți greșelile frecvente care pot duce la respingerea cererii tale.
Nu toți consultanții în fonduri europene au aceeași experiență. Anumiți consultanți sau firme de consultanță preferă să se specializeze doar în anumite tipuri de programe de finanțare. Alții, cum este și cazul ILIGRA, cumulează experiență diversă și pot aborda problematica finanțării din mai multe unghiuri. Portofoliul îți poate da indicii bune despre cât de vastă este experiența unui expert fonduri europene.
Merită să ții minte totuși, că anumite domenii mai noi sau mai inovatoare nu au avut finanțări dedicate în trecut, așadar este posibil să nu regăsești exact activitatea ta în istoricul niciunui consultant. Este de ajutor să-ți clarifici obiectivele și nevoile de finanțare. Astfel poți să îți dai seama dacă ai nevoie de un specialist în domeniul tău de activitate sau într-un anumit tip de finanțări, spre exemplu cele pentru resurse umane sau investiții. Dacă organizația ta, sau ideile pentru care îți dorești finanțare, ar putea răspunde mai multor domenii de actualitate, atunci s-ar putea să ți se potrivească o firmă de consultanță fonduri europene cu deschidere și expertiză mai diversă.

Un consultant profesionist va fi deschis și transparent cu tine încă de la prima discuție. Îți va explica clar ce servicii oferă și care sunt costurile implicate. De asemenea îți va explica și ce poți aștepta de la colaborare. Este important să primești o evaluare onestă a șanselor tale reale de succes, pentru a nu avea așteptări nerealiste.
Un profesionist în domeniul fondurilor europene care a trecut prin numeroase dificultăți, cunoaște bine obstacolele pe care le vei întâlni. Îți oferă răbdare și sprijin pe tot parcursul procesului. Te ajută să depășești frustrările și întrebările care apar. Astfel, chiar și atunci când totul pare prea complicat sau descurajator, îți poate da încrederea și motivația de care ai nevoie.
Totodată, dacă ați stabilit un mod de lucru, îți va prezenta detalii despre oportunitățile de finanțare din propria inițiativă. Chiar dacă nu ai răbdare să citești detaliile, ar trebui să știi cum se numește oficial linia de finanțare, care este sursa finanțării, ce instituție administrează programul. Site-ul oficial unde poți accesa informațiile legate de apelul respectiv nu ar trebui să fie niciodată un secret, aceste informații sunt publice. Spre exemplu site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene te poate ajuta să înțelegi circuitul fondurilor europene.
Chiar dacă poate fi dificil să găsești consultanții cu experiența practică fix în domeniul tău de activitate, este un mare plus dacă au în general experiență de implementare a proiectelor cu finanțare nerambursabilă. Cu cât proiectele în care a lucrat un expert fonduri europene au fost mai complexe, cu atât au avut șansa de a trăi direct diverse situații care să te ajute să îți planifici mai bine propriul proiect.
Etapele de scriere și implementare a unui proiect sunt distincte, însă nu trebuie să fie deconectate. Este esențial ca elaborarea cererii să țină cont de realitățile implementării. De multe ori, ceea ce arată bine în documente nu se poate transpune complet în realitate. Aceasta este o capcană în care cad mulți antreprenori după ce primesc finanțarea.
Fiecare proiect este unic, iar un expert fonduri europene bun știe să-și adapteze abordarea în funcție de nevoile și particularitățile tale. Evită consultanții care oferă soluții generale fără a înțelege și analiza situația ta specifică. Serviciile personalizate cresc considerabil șansele de obținere a finanțării și de implementare cu succes a proiectului. Din acest motiv este important ca tu și echipa ta să fiți pregătiți și să vă implicați în munca necesară, chiar dacă.
O firmă bună de consultanță oferă soluții personalizate și este dispusă să-și ajusteze abordarea în funcție de nevoile tale specifice. Capacitatea unui expert fonduri europene de a se adapta rapid la schimbări (legislative, de program sau interne) este un mare avantaj. Serviciile personalizate pot include training pentru echipa ta în gestionarea fondurilor, suport în implementarea proiectului, monitorizare periodică sau asistență pentru audituri. Vezi aici ce servicii cu un expert fonduri europene am pregătit la ILIGRA pentru sprijinul tău.
Alege un consultant care nu se limitează doar la obținerea unei finanțări, ci contribuie la dezvoltarea durabilă și la succesul continuu al organizației sau afacerii tale. Acesta ar trebui să te ajute să identifici noi oportunități de finanțare, dar și să te orienteze către acele oportunități care-ți susțin planurile îndepărtate. Un expert în fonduri europene va fi atent la riscuri, amenințări. Nu se ferește să-ți spună și realități incomode, spre exemplu că ideea ta ar obține un punctaj prea mic pentru a avea șanse reale de a fi finanțată.
Un expert fonduri europene care lucrează singur poate oferi atenție directă și o comunicare rapidă, însă poate fi limitat în acoperirea tuturor detaliilor tehnice și birocratice. În schimb, un specialist care face parte dintr-o echipă – chiar și una mică – beneficiază de sprijin pe diverse componente. Această abordare în echipă reduce riscul de erori, îți oferă stabilitate și o perspectivă mai completă asupra proiectului.
Atât consultanții cât și clienții își doresc, evident, o rată de succes cât mai mare. La fel de realist este și faptul că o rată de succes declarată de 100% poate fi posibilă doar în cazuri foarte rare. Cum ar putea obține o firmă sau un consultant o rată de succes atât de mare, te întrebi?

Când programele de finanțare atât din țară cât și din UE sunt din ce în ce mai competitive, pare greu de crezut. Există totuși niște posibilități. Fie au avut foarte puține aplicări, și, din acest motiv rata de succes este foarte mare, fie au aplicat doar la anumite programe de finanțare unde punctajul poate fi foarte clar stabilit încă de la început. Dacă au ales doar clienți care îndeplineau punctajul maxim sau foarte mare, o rată de succes de 100% ar putea fi posibilă.
Mult mai realist este însă cazul în care au experimentat și nedoritele eșecuri. Acestea pot proveni din mai multe cauze:
La ILIGRA am conceput soluții pentru majoritatea cazurilor care determină scăderea punctajului. Alege "Linia identificată" în calculatorul de preț consultanță cu un expert fonduri europene și vezi ce servicii opționale te pot ajuta să depui doar cereri de finanțare cu cele mai bune șanse.
Colaborarea cu un expert fonduri europene îți poate transforma visul de a obține finanțare nerambursabilă într-un proiect de succes. Alegând un profesionist cu experiență, vei evita greșelile costisitoare și vei maximiza șansele de aprobare a cererii tale. Indiferent de etapa în care te afli, sprijinul unui expert fonduri europene este un avantaj strategic pe termen lung. Investește în a alege partenerul potrivit pentru scopurile tale și vei construi o colaborare care îți aduce rezultate concrete.
Gândește-te la ce nevoi ai de la un expert fonduri europene!
Când știi la ce să fii atent(ă), alegerea unui expert fonduri europene devine mai mult decât o decizie - devine strategia ta de succes.
“Vă mulțumesc, la fel și din partea mea. Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult în colaborarea noastră a fost faptul că experiența de antreprenor s-a făcut cu adevărat remarcată. Aveți un mod puternic și concis de a vă exprima, atingând exact punctele asupra cărora echipa trebuie să reflecteze (chiar și acelea la care poate nu ne-am fi gândit). :) Vă respect profund opiniile și sper din tot sufletul să avem ocazia să colaborăm din nou.”
“Dorim să vă informăm că astăzi am avut o întâlnire online cu Consiliul Cultural Norvegian pentru a afla mai multe despre situație [n.r. privind cererea de finanțare]. Ar trebui să fiți mândri să aflați că aplicația dumneavoastră se numără printre cele doar 13 care au fost aprobate cu succes dintr-un total de 80 de solicitări!”
“Încă o veste bună pe ziua de azi: ) După 1 an și jumătate de așteptare, cea mai lungă ever, dar a meritat :) Mulțumim încă o dată pentru ajutor. Știți cumva care sunt pașii pe mai departe pentru semnarea contractului/startului proiectului?”
“Am vești bune: ) am câștigat finanțarea. A fost o muncă faină de echipă și mă bucur că am putut colabora pentru scrierea acestei finanțări. Voi ați văzut mai mult interacțiunea cu mine, dar am avut mulți colegi în spate care ne-au ajutat câte un pic cu informații, scris, toate actele de la dosar, scan, depunere propriu-zisă. Azi celebrăm: ) Mâine începem să lucrăm.”
“Chiar dacă lucrăm de la distanță, și noi am tot lucrat așa, vrem să îți mulțumim sincer că ești alături de noi și ne oferi sprijinul tău. Este remarcabil cât de repede te-ai mobilizat și cât de mult ne-ai ajutat să lansăm, în acest context [n.r. debutul pandemiei covid‑19], un program complet nou pentru noi.”
“Una dintre persoanele care au răspuns la chestionar m-a sunat special să-mi spună că a fost realizat foarte inteligent și că își dorește să discutăm despre un contract pentru soluții de leadership. Peste așteptări, ca întotdeauna.”
“Obiectivele proiectului au fost atinse și am fost foarte mulțumiți de rezultatele obținute și de modul eficient și constructiv în care s-au desfășurat acțiunile și a decurs colaborarea.”
“Vă mulțumesc în numele echipei pentru suportul oferit și îndrumările transmise pe parcursul depunerii și pregătirii documentației. Am avut un sprijin constant de la voi și o implicare care a contat foarte mult, fiind primul proiect pe care îl depunem. Cu emoții am depășit fiecare etapă și sperăm ca acesta să fie doar începutul unei colaborări.”
Nu ai nimic în coșul tău încă
Subtotal
€0,00 EUR