Te-ai întrebat probabil cum recunoști adevărații profesioniști în finanțare nerambursabilă? Află cum să îi identifici și cum să te ferești de promisiuni înșelătoare.
Obținerea de finanțare nerambursabilă este un proces care combină planificarea strategică, înțelegerea cadrului legislativ și respectarea unor proceduri riguroase. Pe o piață unde promisiunile mari și lipsa de transparență pot induce în eroare, este esențial să știi cum să identifici profesioniștii reali, cei care aduc valoare și respectă bunele practici. Un profesionist nu doar că îți oferă expertiză, ci îți economisește timp, reduce riscul de greșeli și îți crește șansele de a obține fondurile dorite.
Există câteva indicii simple care te pot ajuta să recunoști din start dacă ai alături un adevărat profesionist.
Un profesionist adevărat îți oferă o hartă a drumului către o posibilă finanțare nerambursabilă. Îți prezintă un calendar realist, îți explică perioadele critice și îți arată cum să te pregătești înainte ca linia de finanțare să se deschidă. Dacă este vorba de o perioadă scurtă de depunere (1-2 luni), îți va sublinia importanța pregătirii din timp și îți va propune strategii pentru a acționa eficient și fără stres inutil. Contractul de consultanță va include condițiile și situațiile în care avansul îți poate fi returnat. Nicio firmă serioasă nu urmărește să încaseze avansuri fără contraprestație. Interesul lor este să mențină o relație benefică pe termen lung cu clienții, fie că aplici acum, peste un an sau mai târziu.
Consultanții profesioniști solicită informații conform planului agreat, transmit întrebări relevante și comunică progresul lucrului. De asemenea, îți cer semnături pe documentele pregătite pentru depunere și îți explică fiecare pas. Dacă primești doar promisiuni vagi de tipul „totul va fi bine” fără explicații concrete, este momentul să fii precaut. Implicarea ta activă în proces este un indicator al unui serviciu autentic.
Unele promisiuni pot părea atrăgătoare la prima vedere, însă merită analizate cu atenție înainte de a le accepta.

Din păcate garanția primirii fondurilor nu poate fi oferită onest 100% de nimeni. Sunt foarte mulți factori care nu depind nici de un anume consultant fonduri europene nici de aplicant. Chiar și în situațiile cele mai fericite în care proiectul dumneavoastră obține punctajul maxim, poate să fie surclasat de alte proiecte în baza criteriile de departajare, care în general sunt dificil de controlat. Nimeni nu poate estima câți aplicanți vor fi în sesiunea de depunere la un anumit grant nerambursabil la care doriți să aplicați, așadar cum ar putea fi garantată obținerea finanțării? Un profesionist îți va spune aceste lucruri, chiar dacă nu sună la fel de atrăgător ca un „garantat reușim”.
Similar, promisiunea că „dacă nu obții acum, sigur vei obține la anul” este adesea lipsită de fundament, deoarece condițiile de eligibilitate și criteriile de evaluare se pot schimba între sesiuni. Un proiect bun în multe cazuri poate fi adaptat, dar nu este în niciun caz o certitudine. Vă recomandăm să discutați în detaliu o astfel de promisiune. Cu siguranță însă, dacă aplicați mai des la oportunități la care vă potriviți, aveți mai multe șanse să și obțineți finanțare nerambursabilă.
Vezi aici explicații oficiale privind procesul de evaluare.
Nu toate serviciile de consultanță sunt transparente și corecte. Vezi cum poți recunoaște semnalele de alarmă.
Toate documentele și ghidurile de finanțare nerambursabilă sunt publice. Dacă un consultant evită să ți le pună la dispoziție, acesta este un semnal de alarmă. Verifică mereu informația la sursa oficială și asigură-te că lucrezi pe baza versiunii finale.
Poate suna tentant, dar realitatea este că implicarea ta aduce autenticitate, detalii și claritate. Proiectele standard, copiate sau slab personalizate nu doar că reduc șansele de reușită, dar pot fi și respinse în faza de verificare. Un proiect de calitate presupune schimburi de informații, clarificări și adaptări la nevoile tale. Lipsa acestor interacțiuni poate însemna folosirea unor materiale standard, fără legătură directă cu proiectul tău. Pe lângă aspectele discutabile ale acestor practici, este important și să luați în calcul că în ultimii ani au crescut măsurile de verificare a cererilor de finanțare nerambursabilă, iar cele care seamănă evident cu altele riscă să fie depunctate sau descalificate.
Un profesionist îți va prezenta și riscurile implicate. Un consultant bun nu ți le ascunde, ci ți le arată și te învață cum să le depășești. Această etapă permite adaptarea proiectului pentru a minimiza factorii de respingere și pentru a crește scorul la evaluare.

Consultanții profesioniști în finanțare nerambursabilă își sprijină munca prin garanții clare, menite să protejeze atât beneficiarul, cât și proiectul. Cea mai întâlnită este verificarea eligibilității. Uneori, această analiză este inclusă în pachetul de servicii, alteori este oferită separat.
De asemenea, mulți consultanți serioși își asumă responsabilitatea pentru forma și conformitatea documentației depuse. În practică, aceasta înseamnă că, dacă proiectul este respins din cauza unor erori de redactare imputabile consultantului, acesta rambursează contravaloarea serviciului. Astfel de garanții sunt un semn clar al profesionalismului și al încrederii în propriul proces de lucru.
La ILIGRA oferim garanția eligibilității, cu returnarea costului dacă am greșit, și garanția de formă și conformitate. Află ce ai nevoie să știi despre costuri și cum poți calcula gratuit prețul consultanței pentru finanțare nerambursabilă.
Un consultant profesionist nu îți oferă promisiuni deșarte, ci o evaluare realistă a pașilor, riscurilor și șanselor proiectului. Alegerea corectă nu înseamnă să cauți prețul cel mai mic, ci valoarea reală adusă de colaborare. Te-ai întrebat probabil cum recunoști adevărații profesioniști în finanțare nerambursabilă. Acum știi la ce să fii atent(ă) și cum să te ferești de promisiuni înșelătoare, astfel încât să maximizezi șansele de succes ale inițiativelor tale.
Ca orice arie a vieții, dacă sună prea bine să fie adevărat, atunci cel mai probabil este.
“Vă mulțumesc, la fel și din partea mea. Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult în colaborarea noastră a fost faptul că experiența de antreprenor s-a făcut cu adevărat remarcată. Aveți un mod puternic și concis de a vă exprima, atingând exact punctele asupra cărora echipa trebuie să reflecteze (chiar și acelea la care poate nu ne-am fi gândit). :) Vă respect profund opiniile și sper din tot sufletul să avem ocazia să colaborăm din nou.”
“Dorim să vă informăm că astăzi am avut o întâlnire online cu Consiliul Cultural Norvegian pentru a afla mai multe despre situație [n.r. privind cererea de finanțare]. Ar trebui să fiți mândri să aflați că aplicația dumneavoastră se numără printre cele doar 13 care au fost aprobate cu succes dintr-un total de 80 de solicitări!”
“Încă o veste bună pe ziua de azi: ) După 1 an și jumătate de așteptare, cea mai lungă ever, dar a meritat :) Mulțumim încă o dată pentru ajutor. Știți cumva care sunt pașii pe mai departe pentru semnarea contractului/startului proiectului?”
“Am vești bune: ) am câștigat finanțarea. A fost o muncă faină de echipă și mă bucur că am putut colabora pentru scrierea acestei finanțări. Voi ați văzut mai mult interacțiunea cu mine, dar am avut mulți colegi în spate care ne-au ajutat câte un pic cu informații, scris, toate actele de la dosar, scan, depunere propriu-zisă. Azi celebrăm: ) Mâine începem să lucrăm.”
“Chiar dacă lucrăm de la distanță, și noi am tot lucrat așa, vrem să îți mulțumim sincer că ești alături de noi și ne oferi sprijinul tău. Este remarcabil cât de repede te-ai mobilizat și cât de mult ne-ai ajutat să lansăm, în acest context [n.r. debutul pandemiei covid‑19], un program complet nou pentru noi.”
“Una dintre persoanele care au răspuns la chestionar m-a sunat special să-mi spună că a fost realizat foarte inteligent și că își dorește să discutăm despre un contract pentru soluții de leadership. Peste așteptări, ca întotdeauna.”
“Obiectivele proiectului au fost atinse și am fost foarte mulțumiți de rezultatele obținute și de modul eficient și constructiv în care s-au desfășurat acțiunile și a decurs colaborarea.”
“Vă mulțumesc în numele echipei pentru suportul oferit și îndrumările transmise pe parcursul depunerii și pregătirii documentației. Am avut un sprijin constant de la voi și o implicare care a contat foarte mult, fiind primul proiect pe care îl depunem. Cu emoții am depășit fiecare etapă și sperăm ca acesta să fie doar începutul unei colaborări.”
Nu ai nimic în coșul tău încă
Subtotal
€0,00 EUR